Dordeduh
Har
1. Timpul întâilor
Vă chem,
Vă îndemn.
Să dezlegați blestem,
Blestem de neam
Etern!
Pentru cei ce sălășluiesc în umbră,
Pentru cei ce nu vor să se-ascundă.
Pentru ce ce-n cerc închis preumblă
Și nu mal văd luminia cea din urmă.
Pentru toți ce vor ca să răzbată,
Pentru toți ce ne vor să se-abată.
Pentru voi ce-n abis săriți
Ca să renașteți reîintegiți!
Adeverește-mi, Soare!
Siguripsită cale!
Către ceruri văznesit!
Reînveșmântat, primenit!
Vă chem,
Vă îndemn.
Să dezlegați blestem,
Blestem de neam
Etern!
Voi, făuritori ce trei zări adună,
Ce a fost și este, cu tot ce va să vină.
Făuritori pășesc pe nori, făuritori...
Șolomonari se înalță-n zbor, făuritori...
Într-o clipă de-ați ferecat
Tot ces-a plăsmuit vreodat’,
Cu ultimul cuvănt ce-a fost rostit
O lume nouă ați săvârșit.
Adeverește-mi, Soare!
Siguripsită cale!
Către ceruri văznesit!
Reînveșmântat, primenit!
Pentru cei ce sălășluiesc în umbră,
Pentru cei ce nu vor să se-ascundă.
Pentru ce ce-n cerc închis preumblă
Și nu mal văd luminia cea din urmă.
Pentru toți ce vor ca să răzbată,
Pentru toți ce ne vor să se-abată.
Pentru voi ce-n abis săriți
Ca să renașteți reîintegiți!
2. În vieliștea uitării
Către crugul nețărmurit
Am înaintat chemarea,
Cănd de veste am primut
Că a început uitarea.
Și-am obosit să mă mai zbat,
C-am să mă sting făr’ să răzbat,
C-adun griji sî străng în piept
Tot ce n-a fost înțelept;
Și-am să pier resemnat,
C-am să mă pierd dezintegrat.
C-am un dar de-mprăștiat
Și un dor neîmpărtășit,
Ce n-a prins fire, ce a murit...
Făr’ să-l învii în somn,
Să aștearnă basmul pân’ la Panteon.
În neant din nou pășesc
Și-n ochi me se conturează ființe,
Soarta ce mi-o croiesc
Se limpezește în minte.
Din voia lor,
Clătesc din voia lor…
Ce-n timp s-a prins în mine
Și-n valuri mă izbesc,
Pierind până la sine...
Căci har de moștenesc,
De făuresc în bine,
Un loc am să-mi găsesc
În marea plăsmuire.
C-am învățat cum să mă zbat,
Să nu mă sting, cum să răzbat,
Să n-adun griji, să nu străng în piept
Tot ce n-a fost înțelept,
Căci n-am să pier resemnat,
N-am să mă pierd dezintegrat.
C-am un dar de-mprăștiat
Și un dor de-mpărtășit
Ce prinde fire, ce n-a murit,
Ce ține cerul să pășesc ușor,
Căci acel fior m-a-nvățat să zbor
Să nu mă soarbă frica, să m-arunc în gol...
3. Descânt
Mergi, mergi și iarăși mergi,
Să nu te alături de pribegi!
Mergi, mergi și iarăși mergi,
Calea-n viață să mi-o dezlegi!
Îngăduințe și făgăduințe,
Scăpări în trăiri, ce atrag ființe,
Gânduri și simțiri ce mișcă umbre,
Dorințe ce ascund multe tâlcuri sumbre.
De-ai pășit în cerc,
Nu-i cale de dezleg.
Pe vecie osândit,
Decantat, învârtejit.
Cu nici o vrajă fermecat...
De nici o vrajă subjugat...
Nici o făcătură să nu îți înfășoare,
Al tău nume și-nfățișare,
Nici o făptură iscoditoare,
Să n-așeze descântare.
Într-un semn de ascultare,
Pentru-a firii vindecare,
Cu-acest cânt îngânat,
De orice vrajă am descântat.
Ai grijă pe unde mergi,
În lumea ‘alaltă sunt pribegi!
Mergi, mergi și iarăși mergi,
Calea-n viață să mi-o dezlegi!
Mergi, mergi și iarăși mergi,
Nu te-alături de pribegi!
Ai grijă pe unde mergi,
În lumea ‘alaltă sunt pribegi!
Mergi, mergi și iarăși mergi,
Ai grijă!
Îngăduințe și făgăduințe,
Scăpări în trăiri, ce atrag ființe,
Gânduri și simțiri ce mișcă umbre,
Dorințe ce ascund multe tâlcuri sumbre.
De-ai pășit în cerc,
Nu-i cale de dezleg.
Pe vecie osândit,
Decantat, învârtejit.
Am să merg să mă deștept,
Calea sorții s-o îndrept,
Să-mi întorc norocul și sorocul,
Iar pe draci să-i arză focul.
Să mă îndrept spre cine sunt,
De sunt bun, de sunt nebun,
Tihnă-n mine să găsesc,
Să învăț să mă prețuiesc.
Să împart ce-am cunoscut,
De-a fost ușor, de a durat,
Sufiete să-mbogățească,
Iar la greu să se unească.
Iar sfârșitul când îmi vine,
Știu c-am făcut lumii-un bine,
O picătură lângă o mie
În ulciorul cu apă vie.
A fost odată ca-n povești...
4. Calea magilor
Din nimic născocit, închipuit,
Himeric,
Nicicând n-a dăinuit!
Din nefăcut, năzărit,
Decăzut, afurisit,
Nimic însuflețit n-a zămislit.
Și-a înșelat și-a smintit,
Neadevărat, descântat,
Prefăcut a amăgit!
Nu-s însemnat cu neam pătat,
Desfrânat, desfătat,
Neatins cu-al tău păcat.
Și-am să mă-nchin, stăruind să devin
Și-am să mă-nchin, să devin mai senin
Și-am să mă-nchin, să răzbat să nu m-abat
Și-am să mă-nchin, să renasc înveșmântat.
Și-am să mă-nchin
Cu gând senin și devin,
Împrejmuit mi-adie duhul.
Ne-nstrăinat mă-nlocuisesc, mănvrednicesc.
Pe calea magilor stăruind pășesc.
Am să vin tot la voi,
C-am să m-ofer făra să cer.
Apropiat am să îndrum,
Primește ca bun, îngăduie-mi să spun.
Și-am să mă-nchin
Cu gând senin și devin,
Împrejmuit mi-adie duhul.
Ne-nstrăinat mă-nlocuisesc, mănvrednicesc.
Pe calea magilor stăruind pășesc.
Am să vin viu!
Tot la voi, că știu,
C-am să m-ofer făra să cer.
Apropiat am să îndrum,
Primește ca bun, îngăduie-mi să- ți spun.
5. Vraci de nord
A-prins că pentru-o clipă,
Cu coada ochiului am zărit,
Ce fără sfârșit se-ntinde,
Spre urzitor a-sfințit.
Nemărginit se-ntinde,
Când mijlocu-mi se-ncinge,
Într-un mănunchi de bice,
În vaste lumi se prinde.
Vrăjitori!
Visători!
Vizionari!
Flăcărari!
Noii luptători: vrăjitori!
Împărțiți la doi: pândari și visători!
Pun scat în patru zări: nemuritori!
Să odrăslească-n soi: șolomonari!
Cu fața către nord,
Întâmpinat de-un orb,
Ce-a numit nespus și-ușor
Mai mult decât aș putea să sorb.
Și-n minte mi-a grăit,
Blând și chibzuit
Și sfatu-i înțelept,
De-l simțești în piept.
Noii luptători: vrăjitori!
Împărțiți la doi: pândari și visători!
Pun scat în patru zări: nemuritori!
Să odrăslească-n soi: flăcărari!
Cel ce ostenit clădește,
Negreșit găsește.
Iar cel ce se tânguiește,
Doar se amăgește.
Cu fața către nord,
Spre stânga mă întorc,
Să mă aflu-n două părți,
Neștiutul să-l trec în hărți.
Noii luptători: vrăjitori!
Împărțiți la doi: pândari și visători!
Tot ce-i tainic și strain
Să-mi tihnească pe deplin.
Pun scat în patru zări: șolomonari!
Să odrăslească-n soi: nemuritori!
Am pecetluit în țel,
Înlănțuind gând cu gând,
Făr’ de cusur, desăvărșit în fel,
M-am risipit în vânt.
Înverșunat țin viu în minte,
Să isprăvesc prin fapte simple,
O viață dusă-n tăinicie,
Ce schimbă omul pe vecie.
Încredințez ce-am săvârșit,
Sa fiu golit pân’ la sfârșit,
Să nu duc nimic cu mine,
Să las tot ce îmi aparține,
Că-i eșec sau biruință,
Orice jind sau năzuință,
Fie ea întru credință,
Sau cea mai împlinită ființă.
Către nord mă cheamă drumul!
Cu învoielile încheiate,
Cu trecutul pe-mpăcate,
Către nord mă cheamă drumul,
Căci de lume se-alege fumul.
Către nord mă cheamă drumul!
6. Desferecat
Lume ascunsă
Lasă-te pătrunsă
Descătușează-mă!
Risipește-te!
Duh treclet,
Te vrășuiesc,
Iar pe mine
Mă vrăciuiesc.
Duhule făr’ de cusur,
Păstrează-mi sufletul vergur.
Sunt asemeni șarpelui
Ce-și mușcă singur coada.
Năzuiesc din cerc să ies,
Să-mi las în urmă soarta.
Iar viața-n jar de chihlimbar
Crapă din clipă în clipă,
Sub lovituri ce nu slăbesc
Strânsoarea ce despică.
Duh
Întemeietor!
Ia ‘cest trădămănt, îngroapă-l în pământ.
Cer îndrumare
Făuritoare,
Să ridice vălul, să văd iar adevărul.
Dă-mi drumul!
Risipește-te!
7. De neam vergur
Blăstăm rea-voința
Ce-l face pe om neom,
Blăstăm neputința
Ce-nlănțuiește ființa
Și mai blăstăm
Pe omul ferecat în somn,
Prins în cerc de necuprins.
Înfrunt chemarea care
Stârnește năpustul în om,
Înfrunt povelenia surdă
Ce răsucește mintea,
Șirag pângărit, acum tămăduind!
Suflet de om închin,
Ridicat la neam curat,
Din obârșie întemeiat,
Întrupat hialin.
Din inimă să-și împartă plinul,
Cu mintea să-și oprească timpul,
Iar lumea să-i cânte ritmul.
Și când liniștea golește
Ce de-o viață într-una gonește,
Am plecat la despletit sorocul
Ca să îmi re-ntâlnesc norocul.
Timp de-o clipă
Ce-aprinde-n loc ființa,
Natura soarbe omul
Și-și țese-n tihnă firea.
Și când vântul mi-a șoptit,
Că vremea mi-a venit,
Să mă-ntind la infinit,
În duhul nesfârșit.
Blăstăm rea-voința
Ce-l face pe om neom,
Blăstăm neputința
Ce-nlănțuiește ființa
Și mai blăstăm
Pe omul ferecat în somn,
Prins în cerc de necuprins.
Înfrunt chemarea care
Stârnește năpustul în om,
Înfrunt povelenia surdă
Ce răsucește mintea,
Șirag pângărit, acum tămăduind!
8. Văznesit
Lyrics in plain text format
